Noi, iubitorii de sporturi de iarna practicăm de obicei schiul alpin. Schiul alpin este un sport de iarnă  care constă în coborârea unor pante pe zăpadă, prin anumite puncte de trecere obligatorii, numite „porți”, cu schiuri cu legături cu călcâi fix. Totusi, auzim tot mai des vorbindu-se de schiul acorbatic. Haideţi să vedem ce este acesta.

Schiul acrobatic este un tip de sport de iarnă practicat cu ajutorul schiurilor fiind inclus în programul Jocurilor Olimpice de iarna. Acest tip de sport include mai multe discipline: movile, sărituri, schi cross sau half-pipe.




De când există acest tip de sport?

Cel care a creat acest stil de sport a fost Stein Eriksen, un norvegian, campion mondial la slalom uriaş la Oslo, în 1952 şi triplu campion mondial la Asre în 1954. Acesta a ajuns instructor de schi şi antrenor.



În timpul acelei perioade Stein Erikson a venit cu ideea unui stil de schiat mai ieşit din comun, adresat în special tinerilor americani. Astfel, s-au dezvoltat noi stiluri de sărituri, răsuciri și tumbe, acest lucru ducând la crearea primelor şcoli de freestyle şi bineînţeles, la creşterea entuziasmului în rândul tinerilor provocând un val de entuziasm deosebit care au dus și la crearea primelor școli de freestyle.  În 2010, la Olimpiada de la Vancouver s-a introdus în program şi schiul cross.

Schiul acrobatic este în mod cert una dintre cele mai spectaculoase discipline olimpice. A pornit ca schi acrobatic în anul 1970, SUA, unde purta denumirea excentrică de Hotdogging. Mai târziu a ajuns şi în Europa.

Ce presupune acest sport?

Protagoniștii freestyle ne arată faptul că forţa nu înseamnă absolut nimic fără tehnică şi fără controlul corpului. Acest stil presupune traversarea unor pârtii abrupte prin realizarea unor manevre aeriene şi sărituri acrobatice. Astfel, spectacolul este elementul comun al celor 2 discipline freestyle:

  • movile, masculin și feminin
  • sărituri, masculin și feminin

 

Proba de movile

Această probă conține o manșă de calificare și una finală, în care intră 16 concurenți. Competiția constă într-o coborâre pe o pantă abruptă, prevăzută cu dâmburi, în cel mai scurt timp posibil, utilizând o tehnică corectă și efectuarea pe parcurs a două sărituri acrobatice. Pârtia are o lungime între 220-250 metri și o înclinare de 26-30 grade, fiind prevăzută cu două locuri special amenajate pentru efectuarea săriturilor acrobatice.Săriturile aeriene sunt evaluate în funcție de înălțimea și spontaneitatea execuției. Concurenții sunt evaluaţi de către 7 arbitri, 5 pentru evoluția tehnică și 2 pentru săriturile aeriene.




Proba de sărituri

Această probă constă în efectuarea a două sărituri acrobatice, suma scorurilor fiecărei sărituri constituind nota finală a concurentului. În finala probei se califică primii 12 competitori în urma manșei de calificare. Traseul este alcătuit din zona de start, 5-7 porțiuni destinate săriturilor, de înalțimi și unghiuri diferite, o zonă de aterizare și una de sosire. Scorul final va fi calculat ținând cont de aeriene (20%), ținuta de traseu (50%) și aterizarea (30%).



De asemenea, mai există şi celelalte două discipline ale schiului acrobatic: schi cross şi half pipe.

Schi cross (unde participă mai mulți schiori în același timp, ei întrecându-se pe un traseu accidentat care include movile, viraje și săritoare iar primul care ajunge la  finis câștigă).





Half-pipe unde concurenții se află pe un traseu asemănător cu o secțiune dintr-un cilindru (half-pipe=jumătate de țeavă) și prin manevre specifice fac o serie de sărituri notate de un juriu specific în funcție de gradul de dificultate.