Categorii blog

Casca de schi

Viteza cu care schiem creşte odată cu experienţa acumulată şi performanţele schiurilor pe care le încălţăm. Odată cu viteza apar şi riscurile asociate acesteia şi astfel se naşte nevoia de a te proteja, de a purta echipament de protecţie. Căştile de schi sunt tot mai deosebite şi mai colorate, iar asta le face o piesă de protecţie uşor de agreat chiar şi de cei care nu obişnuiau să poarte. Dar realitatea este că majoritatea căştilor acoperă doar minimul prevederilor normative privind căştile de protecţie.
Partea bună şi partea rea
Partea plină a paharului este că, devenind mai accesibile la preţ, mai aspectuoase şi mai uşor de vândut prin criterii precum aerisiri, sistem audio incorporat şi culori, căştile de schi sunt purtate în număr tot mai mare de către practicanţii sporturilor de iarnă. În fond, să vrei să îţi protejezi bila când depăşeşti 50 km/h este un instinct lesne de înţeles. Şi, conform declaraţiilor făcute de producătorii de echipament de protectie sportiv, trendul se menţine.

Partea rea în toată povestea aceasta este că, prinşi în căutarea stilului şi a confortului, neglijăm taman scopul pentru care căştile sunt destinate - protecţia. Pentru a fi conform normelor de protecţie a consumatorilor, căştile de schi trebuie să fie conforme unuia din standardele EN 1077 (Europa) sau ASTM F2040 (SUA). Atenţie, aceste standarde cuprind prevederi de protecţie minime, iar majoritatea producătorilor, în căutarea unui preţ cât mai mic şi a unei accesorizări cât mai confortabile, nu depun eforturi pentru a oferi un plus de protecţie.

EN 1077
Datorită cererii pentru căşti din ce în ce mai confortabile, EN 1077 a fost divizat în două clase de protecţie, A şi B. După cum se poate observa din imaginea următoare, spre deosebire de clasa B, clasa A oferă protecţie în zona tâmplelor şi cea occcipitală.

Tipic, mărimea testată este M, pentru dimensiuni mai mici sau mai mari, parametrii în care se desfăşoară testarea căştilor coboară sau cresc. Astfel, o cască de schi mărimea M pentru a fi conformă este testată împotriva impactului cu o suprafaţă plană la o viteză ce nu depăşeşte 14,2 km/h. Interesant, nu? Mai ales în condiţiile în care majoritatea accidentelor implică impactul cu copaci, bolovani sau schiurile altor “pârtiaci”, toate la o viteză considerabil mai mare.
Trebuie să menţionez însă că producătorii de căşti de schi apreciază că viteza de impact este mai mică decât cea la care se produce dezechilibrul. Se consideră că ai avut timp să reacţionezi pentru a reduce viteza (voluntar sau involuntar).
EN 1077 mai cuprinde şi test de penetrare, în care este folosit un ciocan cu vârf ascuţit în cădere liberă de la 0,75 m. Casca de schi este în conformitate dacă vârful ciocanului penetrează cochilia căştii, dar nu străpunge şi spuma protectoare.

EN 1077 clasa A EN 1077 clasa B
Giro X X
Smith X
POC X X
Uvex X X
Shred X
Burton X
Bern X
Notă: lista relevă clasa în care se încadrează majoritatea modelelor propuse de un producator


ASTM F2040

F2040 este un standard “umbrelă”, aducerea unei căşti de schi la conformitate cu acesta reprezentând o acţiune voluntară, pe propria răspundere, verificarea putând fi făcută chiar de către producătorul căştii, într-un laborator de teste propriu.
Spre deosebire de EN 1077, standardul american testează casca de schi împotriva impactul direct cu trei tipuri de nicovală: plată, circulară şi muchie, la o viteză de 22,3 km/h.

Cu toate că ASTM F2040 testează mai riguros casca la impactul cu o suprafaţă plană decât EN 1077, protecţiei împotriva penetrării nu îi este acordată atenţie.
În SUA, căştile de schi comercializate pot purta atât marca ASTM F2040, cât şi cea EN 1077, doar printr-o simplă declaraţie pe propria răspundere a producătorului. În alegerea lor, consumatorii trebuie să se bazeze pe încrederea pe care o au în brandul respectiv. Rămâne totuşi întrebarea: Ce se întâmplă cu viciile ascunse? Lipsa unor organisme care să verifice conformitatea căştilor îi expune pe consumatorii din SUA la posibile hibe ce pot apărea în procesul de fabricare.

Dar de Snell RS-98 ai auzit?
Snell este o organizaţie independentă din SUA ce elaborează standarde complet diferite de cele EN şi ASTM. În primul rând, Snell asta face, elaborează standarde pentru toate tipurile de căşti (sporturi de iarnă, ciclism, motociclism, auto, şamd); şi testează căşti pentru a asigura conformitatea acestora cu standardele Snell. Pe scurt, Snell îşi concentrează toată atenţia asupra căştilor de protecţie şi atât.
Snell RS-98 este un standard pentru căştile destinate sporturilor de iarnă şi testează produsele folosind acelaşi test cu nicovala ca şi ASTM F2040, însă Snell desfăşoară acest test puţin diferit. În test este folosit un cap de manechin pentru a simula comportamentul căştii în condiţii de utilizare propriu-zisă, iar impactul este testat la o viteză mai mare decât în cea a standardului ASTM F2040 şi implicit mai mare decât EN 1077.
Mai mult de atât, Snell testează căştile împotriva penetrării folosind un obiect ascuţit de 3 kg, eliberat de la o înălţime de 1 m, cu cădere perpendiculară pe creştetul căştii.
Ce înseamnă pentru noi schiorii toate acestea? O cască conformă Snell RS-98 ne protejează împotriva impactului cu o suprafaţă plană, un copac sau împotriva penetrării unor forme ascuţite, la o viteză mai mare decât o poate face o cască EN sau ASTM.
De ce marii producători nu propun căşti ce pot fi aduse la conformitate cu standardele Snell? Răspunsul este simplu: cererea. Problema este popularitatea căştilor ce întrunesc numai criteriile EN 1077, în sensul că au un preţ mai mic, iar nivelul scăzut de protecţie permite un design atractiv. Putem afirma cu încredere că suntem “victimele” propriei ignoranţe, nedând astfel producătorilor niciun motiv să îmbunătăţească siguranţa.

În mod ironic, deşi ASTM protejează capul la un impact mai puternic, numai EN oferă protecţie împotriva penetrării. Snell ar fi o soluţie, dar cum foarte puţini producători ţin cont de acest standard, putem considera că majoritatea căştilor comercializate pe piaţa din SUA nu oferă protecţie împotriva penetrării.

Cum rămâne cu loviturile tangenţiale?
Un aspect problematic, fiindcă niciunul din standardele actuale nu testează efectele acestui tip de lovitură.
Deşi o lovitură tangenţială are mai puţină forţă decât una directă, totuşi poate provoca răni mai grave. Cauza este forţa de rotaţie imprimată, care poate produce leziuni asupra creierului, de multe ori fără simptome sesizabile imediat. Căştile cu orificii de aerisire mari şi vizibile pot agăţa crengi sau pietre, crescând riscul unei astfel de accidentări.

Dar anul 2011 a marcat intrarea pe piaţă a căştilor de schi ce beneficiaza de tehnologia MIPS, tehnologie patentată de Mips AB, o companie suedeză preocupată de ideea reducerii forţei de rotaţie transmise capului ca urmare a unei lovituri tangenţiale.
Căştile echipate cu tehnologia MIPS absorb 40% din energia de rotaţie. MIPS imită mecanismul de protecţie al creierului, introducând în construcţia căştii un strat neaderent, între structura rigidă şi căptuşeală, pentru a absorbi cât mai mult din energia creată de o lovitură tangenţială asupra capului.

Ce este de retinut
Având în vedere că Snell RS-98 reprezintă maximul de protecţie ce poate fi oferită (100%), ASTM F2040 atinge 96,1% din acest maxim, iar EN 1077, numai 69,2%. Alegerea evidentă (şi înţeleaptă) ar fi o cască conform normei ASTM, bazându-te, desigur, pe reputaţia brandului şi pe promisiunea acestuia că produsul este pe măsura aşteptărilor tale. Sau te poţi orienta către modele ce sunt în conformitate cu ambele standarde. Cât despre MIPS, din păcate este o tehnologie folosită de o mână de producători şi implementată în modele atent selectate, dar are potenţial şi am convingerea că o vom vedea în tot mai multe căşti de schi.

Ultimele stiri

Aboneaza-te la newsletter

Urmariti-ne pe

  Produsul a fost adaugat in cos